În data de 24 februarie 2022, la Liceul Național de Informatică din Arad s-au desfășurat activități în cadrul parteneriatului educațional "Sub semnul lui Dragobete", încheiat cu Colegiul Național "Mircea Eliade" din Reșița.
Elevii clasei a V-a D au realizat desene inspirate din "Legenda lui Dragobete". Fetele din clasa a VII-a E au interpretat melodia populară "Înflorit-o ruguțu", iar băieții acestei clase au interpretat cântecul popular "Frumoasă vecina noastră". Elevii clasei a IX-a C au confecționat semne de carte în care au citat versuri de dragoste din operele poeților Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Coșbuc, George Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ștefan Aug. Doinaș, Nichita Stănescu, Ana Blandiana și Magda Isanos. Elevul Raul Mariș, din clasa a IX-a C, a interpretat la clarinet o piesă din folclorul românesc. Elevii Bianca Petruța și Alexandru Nedescu, din clasa a X-a C, au fost, pentru câteva minute, Ela și Ștefan Gheorghidiu din romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu. Elevul Patrick Riviș-Tipei, din clasa a XI-a C, a interpretat la chitară electrică piesa formației Holograf "Doar o viață nu-mi ajunge să iubesc", fiind susținut de colegii săi de clasă și prin interpretare vocală.
Coordonarea literară a acestor activități a fost realizată de Flavia Lupei, profesoara de limba și literatura română a celor cinci clase. Coordonarea muzicală i-a revenit profesoarei Veronica Jurjeu, iar coordonarea plastică, profesoarei Mariana Mladin. Buna desfășurare a tuturor activităților a fost asigurată și cu sprijinul profesoarelor Daciana Moraru, Beatrice Chepețan, Alina Costea și Teodora Fetea, dirigintele claselor a V-a D, a IX-a C, a X-a C și a XI-a C. Precizăm, de asemenea, că elevii Alexandra Bochiș (5D), Mălina Bobar, Teodora Caba, Alexia Ignuța, Carina Mocanu, Miruna Nagy-Hera, Andra Niculeasa, Mihai Ozarchevici, Julia Pelea, Maia Țigan (7E), Cezara Curtuț, Beniamin Simonati și Cătălin Talpeș (10C) s-au înscris cu creații proprii în concursul de creație literară organizat în cadrul acestui proiect.
Mulțumim din toată inima partenerilor noștri reșițeni, în special doamnei profesor Adela Schindler, pentru inițierea acestui parteneriat, pentru cooptarea noastră și pentru buna colaborare! Le urăm și Domniilor Lor, și tuturor elevilor participanți o fericită sărbătoare românească a iubirii!
După parcurgerea cu succes a etapelor județeană și regională, eleva
Carina Alexandra David din clasa a 10-a B
s-a calificat la semifinala națională de discurs public în limba engleză. Felicitări pentru parcurs! Mult succes!
A început votul logoului pentru proiectul de parteneriat strategic școlar Erasmus+ Integration of Educational Robotics to Scientific Learning Teaching Process. Liceul Național de Informatică participă cu 2 propuneri din partea elevilor Bogdan Șușca & Raul Muntean, reprezentând cele 2 echipe de liceu de robotică - Infinity Bolts & Delta Force.
În perioada 29 - 30.03.2021 a avut loc prima întâlnire transnațională de proiect în mediul online. Această întâlnire organizatorică ar fi trebuit să se desfășoare în Ankara, organizată de Ministerul Național al Educației, Turcia. Din partea Liceului Național de Informatică au fost prezente prof. Florina Păsculescu, prof. Lilla Pellegrini și prof. Beatrice Chepețan.
După două competiții câștigate în România, echipa arădeană de robotică "Delta Force" va merge la Campionatul din Rusia
În ciuda pandemiei, echipa de robotică „Delta Force” a Liceului Național de Informatică din Arad este extrem de activă și înregistrează succes după succes. În aprilie, elevii vor participa la Campionatul Național First Tech Challenge din Rusia, fiind singurii din Arad care s-au calificat, asta după ce au câștigat alte două etape demonstrative din România.
Echipa „Delta Force” s-a format în 2017 și a participat deja la mai multe etape locale, regionale, naționale și chiar mondiale ale concursului de robotică First Tech Challenge, cum ar fi Regionala de la Timișoara de anul trecut (cu câteva săptămâni înainte să se dea starea de alertă) sau Campionatul din Sankt Petersburg (Rusia) din 2019. Acum, între 23 – 25 aprilie, vor fi din nou în Rusia, la un nou Campionat, din orașul Nijni Novgorod.
„Au fost 22 de echipe, atât din România, cât și din Rusia, și din echipele astea cele mai bune cinci echipe s-au calificat pentru acest campionat, printre care și noi”, ne-a spus Octavian Botoșan, liderul echipei „Delta Force”.
De asemenea, echipa a câștigat în luna februarie a acestui an două competiții demonstrative „First Tech Challenge Remote Events”.
La competiția organizată de echipa „Bionic Royals” din Râmnicu Vâlcea, „Delta Force” a obținut locul 1 cu un total de 1416 puncte, iar la cel organizat de echipa „Quantum Robotics” din București a obținut tot locul 1, cu un punctaj total de 1500 de puncte, precum și o tombolă. La ambele competiții, „Delta Force” a fost singura echipă arădeană participantă.
În aprilie 2021, o altă echipă de robotică a Liceului de Informatică din Arad, „Infinity Bolts”, va organiza un astfel de concurs de demonstrație. Octavian Botoșan spune că deocamdată nu știe dacă echipa „Delta Force” va participa și la acesta, deoarece data este foarte apropiată de cea a Campionatului din Rusia.
La robotul cu care „Delta Force” se va duce în Rusia lucrează din noiembrie.
„Încă de acum, din prima zi după ce am aflat că suntem calificați, am început să lucrăm din nou la robot, să îl îmbunătățim, să putem să creștem numărul de puncte. Într-una, după fiecare competiție, am încercat să ridicăm nivelul tot mai mult”, ne-a spus Octavian Botoșan.
Acesta ne-a mai spus că față de robotul construit în anul 2018, cel de acum este mult mai avansat. „Dorim să multumim pe această cale școlii, Fundației Alber și sponsorului nostru, Aptiv”, precizează liderul echipei.
De asemenea, de atunci, componența echipei s-a mai schimbat puțin. Membrii de acum sunt: pe partea de Programare – Octavian Dragoș-Botoșan (căpitan) și Robert Feduș, pe partea Tehnică – Armin Raul Munteanu, Dănuț Tol, Robert Rus, Aida Pero, Paul Păcurariu și Borca Silviu, iar pe partea de Marketing – Raul Muntean, Alex Adam Ioniță, Viviana Cojocaru și Narcis Baltag.
Ambasadorii juniori ai Parlamentului European și colegii lor din clasa a XI-a C de la Liceul Național de Informatică din Arad au participat la webinarul #hi4Digital organizat de Centrul de Informare Europe Direct Arad. Elevii au avut oportunitatea de a participa la o sesiune interactivă de prezentări: conceptul de cetățenie digitală în contextul european, surse de informare UE și instrumentele online pentru cetățenie activă.
În data de 29 ianuarie 2021 s-a desfășurat prima întâlnire online în cadrul proiectului de parteneriat strategic Erasmus + ,,Integration of Educational Robotics to Scientific Learning Teaching Process" (nr. 2020-1-TR01-KA201- 092601), la care Liceul Național de Informatică Arad este partener, alături de Turcia (țara coordonatoare), Italia, Portugalia și Germania. La întâlnire au participat din cadrul școlii prof. Florina Păsculescu (coordonator proiect), prof. Lilla Pellegrini, prof. Florin Feher și elevul Raul Muntean. Cu ocazia întâlnirii, partenerii au avut ocazia de a face cunoștință, de a împărtăși idei și de a planifica activitățile ce urmează a se desfășura în perioada următoare.
Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19
La prima ediție a Olimpiadei de Benzi Desenate, eleva Iris Stănescu (clasa a V-a A) a obținut locul II la categoria ei de vârstă. Olimpiada de Benzi Desenate este un concept al autorului și profesorului de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu, sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Elevi de toate vârstele, din toate colțurile țării, s-au înscris la prima ediție a Olimpiadei de Benzi Desenate. Sute de benzi desenate au fost înscrise în concurs, zeci de planșe au ajuns în finală, povești inspirate de tema concursului: 100 de ani de la prima prezentare oficială a drapelului olimpic.
Eleva Bianca Mureșan (clasa a V-a A) a participat alături de echipa ei - CS Urania Arad - la Campionatele Naționale de gimnastică aerobică, Izvorani 2020.